Şefuleasa.

Prin anii `50, în casa de la ţară în care m-am născut, am avut, cu acceptul tatălui meu, doi chiriaşi. Aceştia erau chiar şeful postului de miliţie şi soţia lui. Asupra celei din urmă mi-am propus să-mi concentrez gândurile. În virtutea faptului că era soţia şefului, toţi locuitorii satului îi spuneau "şefuleasa". Astfel, ea avea fără nici un merit nişte privilegii pe care muritorii de rând din sat nu le aveau.

Nu aş fi insistat asupra acestui subiect dacă nu mi-ar fi fost dat să cunosc "şefuleasa" de tip nou . După ce că nu are nici o calificare, nici un fel de vocaţie - cu excepţia celei de "şefuleasă" - de dimineaţa şi până seara se informează: "cine a fost avansat", "cine a fost retrogradat", "cine munceşte bine", "cine nu corespunde", "cine să fie sprijinit", "cine dat cu burta de pământ". Bineînţeles că activitatea "şefulesei" de tip nou este un pic mai restrânsă(la instituţia în care lucrează soţul), dar analogia ar merita un oarecare interes şi din partea celor cu influenţă şi cu drept de decizie asupra şefului "şefulesei".