Se afișează postările cu eticheta ... secretară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ... secretară. Afișați toate postările

duminică, 28 septembrie 2014

Secretara.

Sedus de aspectul oarecum tainic al acestui cuvânt, dar şi de larga răspândire a sensului expresiei "nu-ţi convine ia-ţi o secretară !", încerc să stărui un pic asupra acesteia.
Precizez de la început că nu consider munca unei secretare, minoră.
Dimpotrivă, o socot necesară. Deşi munca ei pare "anonimă", mă gândesc, că trebuie să fie înzestrată cu ceva atribute intelectuale speciale sau mai bine zis specifice. Munca secretarei se concretizează într-un devotament exclusiv pentru superiorul pe care îl slujeşte. Nutreşte un dispreţ afişat pentru interesele instituţiei care o salarizează, dar se arată foarte sensibilă la felul în care "se omoară" şeful ei cu munca. Ea ştie când să-ţi facă o legătură telefonică... când să-ţi trântească receptorul în nas... când să-ţi deschidă generoasă uşa... când să pretexteze o şedinţă imaginară.
La fel de bine ea ştie care scrisori şi care reclamaţii trebuie înaintate şefului, rătăcindu-le pe celelalte după un criteriu numai de ea ştiut. Ceea ce este demn de reţinut : poţi bate la uşi închise şi suna la telefoane surde dacă nu ţii cont de psihologia secretarei.
Nu lipsit de interes ar fi, referindu-ne la tandemul şef-secretară, anecdota despre un şef care fiind surprins ieşind din birou cu secretara în braţe, ar fi răspuns :"...îmi iau de lucru pentru acasă !"