Dreptul de a nu fi ales

                                    

                                 

În puținele mele ieșiri din țară, mai cu seamă în Italia, de fiecare dată ai mei îmi atrăgeau atenția ca în plimbările mele solitare printre străini să nu vorbesc românește. Nu m-am prins de pragmatismul avertismentului decât atunci când am aflat că prin purtările lor, unii români de-ai noștri, s-au făcut și ne-au făcut indezirabili. Nu ar fi fost nici un bai, mai ales că mi-a prins bine aprofundarea unor limbi străine, dacă n-aș fi constatat, paradoxal, că și în România ultimilor ani am avut parte de un tratament asemănător. Românii din ziua de astăzi nepregătiți pentru acest galopant capitalism ce a dat peste ei, s-au cam divizat. S-au divizat în partide, în profesii, în dascăli mai buni ca militarii, în doctori cu și fără diplome... 

Paradoxul de care ziceam este că în ClujNapoca fiind cu treburi , o persoană ”importantă”(nu spui) m-a avertizat că dacă spun că sunt din Moldova sau vorbesc cu accent, nu am nici o șansă să-mi rezolv problema. Am ținut cont de spusele persoanei și am rezolvat problema cu ”magna cum laude”.

Cunosc niște specimene, și fizic și virtual(pe internet) care cred ei că sunt ”aleșii Domnului” fără să facă nici cel mai mic efort fizic, darmite intelectual.